Search Result for: Timișoara, al doilea oraș din țară cu linie feroviară către aeroport: CFR Infrastructură a lansat licitația pentru construcția liniei de 5 km

CFR Infrastructură, prin intermediul Regionalei CFR Timișoara, a lansat licitația pentru proiectarea și construcția liniei de tren dintre Gara de Est și Aeroportul Timișoara.

Noua linie este o ramificație a magistralei M 100 București-Timișoara, are 5 kilometri lungime și va fi electrificată. Contractul în valoare de peste 300 de milioane de lei include, de asemenea, modernizarea liniei existente Timișoara Est – Radna, cu o lungime de 5,2 km. Guvernul a aprobat investiția la începutul acestui an, după cum a scris Economedia. Coincidență sau nu, licitația a fost lansată vineri, 27 octombrie, chiar în ziua vizitei ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu la Aeroportul Timișoara, unde se desfășoară lucrări de modernizare. Licitația ar fi trebuit lansată încă din luna iulie. În prezent, doar Bucureștiul are o legătură feroviară directă cu aeroportul, prin linia din Gara de Nord, iar în 2027, conform promisiunilor, și prin Magistrala 6 de metrou (M6).

Durata contractului este de 30 de luni, dintre care 8 luni pentru proiectarea tehnică și 22 de luni pentru execuție.

„Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că SRCF Timișoara a lansat procedura de achiziție publică pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construcție a unei linii de cale ferată care va asigura o legătură directă cu Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara și modernizarea liniei de cale ferată Timișoara Est – Radna, de unde se va construi legătura feroviară spre Aeroport. Valoarea totală estimată a contractului este de 323.297.762,98 lei fără TVA, iar sursa de finanțare va fi asigurată din fonduri nerambursabile. Obiectul contractului include modernizarea liniei existente Timișoara Est – Radna, pe întreaga lungime de 5,2 km, construirea unei linii de cale ferată duble, electrificate (de la punctul de racord) spre Aeroport, cu o lungime totală de 5 km, și construirea unei noi gări, cu două linii de stație, în imediata vecinătate a Aeroportului. Durata de proiectare și execuție a lucrărilor va fi de 30 de luni, dintre care 8 luni pentru elaborarea proiectului tehnic și 22 de luni pentru execuția lucrărilor”, se arată într-un comunicat al CFR Infrastructură.

„Crearea unei legături feroviare cu Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara contribuie la:

  • dezvoltarea și extinderea conexiunilor de transport aerian cu alte moduri de transport, prin interconectarea aeroportului cu rețeaua feroviară națională și cu rețeaua de transport europeană TEN-T, precum și legătura cu modurile de transport urban;

  • atragerea unui număr cât mai mare de pasageri din localitățile învecinate către transportul feroviar etc.”, se arată în Nota de fundamentare.

1 Comment

  • Vitae ipsum repellat illum praesentium. Laudantium non est saepe Itaque id deleniti maiores dolorum eius dolores. soluta et dolorem aut. Dolor qui ipsum nihil sit repellendus. accusantium id soluta est. Ut aperiam id iste. Sit dolor impedit non nesciunt sapiente expedita. odit cum est. Tempore est dolorem est quasi nihil. Autem ab architecto beatae sunt. Consequatur voluptatum Ut voluptatem omnis et et expedita repudiandae nulla. ratione ipsum. Nulla et velit inventore ut maxime. asperiores eos ab fugit aperiam. qui nesciunt sit doloremque et Quas velit provident aliquam. Eveniet inventore culpa quia. Voluptatem fuga illum rerum

Leave a Reply

M Infra Design & Management este o firmă de consultanță de încredere care oferă soluții complete pentru dezvoltarea infrastructurii, inclusiv proiecte civile, industriale și feroviare.

Office hours

Program de lucru

luni - vineri: 10:00 –
17;00 weekend: închis

Contact Info

© 2025 Infradandb.com. Toate drepturile rezervate.